Persoanele dispărute vor putea fi căutate de autorități și prin mijloace speciale specifice anchetelor penale, precum supravegherea și interceptarea comunicațiilor, atunci când se consideră că cei dispăruți se află într-o situație de vulnerabilitate, mijloace care, în prezent, pot fi utilizate doar dacă persoanele respective sunt victime ale unor infracțiuni, prevede un proiect de Lege privind căutarea persoanelor.
O echipă a gigantului american al retailului online Amazon, care monitorizează comenzile adresate de utilizatori asistentului digital Alexa, are acces la datele de localizare ale acestora și poate, în unele cazuri, să găsească cu ușurință adresele de domiciliu ale clienților. Publicația americană continuă astfel seria dezvăluirilor începută în urmă cu 2 săptămâni, când relata că mii de angajați și contractori externi ai Amazon, printre care și unii care lucrează la centrul de dezvoltare deschis anul trecut de companie în România, în complexul de birouri Globalworth Campus din Pipera, ascultă înregistrări audio efectuate în locuințele utilizatorilor difuzorului inteligent Echo Dot prin intermediul Alexa.
Achitarea a fost pronunțată inițial în iulie de un complet din care făcea parte și judecătorul Constantin Udrea, cunoscut prin luările sale de poziție publice împotriva protocoalelor de cooperare dintre SRI și Parchet, inclusiv la TVR. Pentru judecarea contestației în anulare, recent respinsă de Curtea Militară de Apel București, judecătorul Udrea a făcut declarație de abținere și nu a făcut parte din completul de judecată.
Serviciul Tehnic al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) a primit anul trecut, în vederea punerii în aplicare, un număr de 1.002 încheieri emise de către instanțe privind interceptarea și înregistrarea de convorbiri telefonice, în creștere cu 9,3% față de cele 916 date de judecători în cursul anului 2014, potrivit raportului de activitate pe 2015 al instituției.
DNA se plânge că mai multe decizii ale Curții Constituționale i-au îngreunat activitatea anul trecut, ducând la achitări în spețe de evaziune fiscală prin nevirarea taxelor reținute la sursă și la imposibilitatea emiterii de mandate de supraveghere tehnică în unele anchete.